FOTBAL. Marcel Pușcaș, critici la adresa lui Burleanu
Data publicării:
Oradea are un reprezentant în cursa pentru șefia Federației Române de Fotbal. Marcel Pușcaș va participa la alegerile care vor avea loc peste două luni.
Puşcaş a criticat sosirea, joi, la Oradea, a actualului preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, invitat la Adunarea Generală a AJF Bihor.
„Nu ştiu cu ce ar fi benefică prezenţa actualului preşedinte la Adunarea Generală. Dacă mi-ar fi dovedit în patru ani că ar fi dorit cel mai mic lucru să se întâmple în fotbalul bihorean, eram de acord cu această prezenţă. Astăzi nu consider că e benefică,şi nici oportună, şi nici utilă", susţine Marcel Puşcaş, candidat la preşedinţia FRF.
În schimb, Pușcaș a salutat decizia lui Ionuţ Lupescu de a candida pentru președinția FRF.
„Sigur că venirea lui Lupescu este un fapt pozitiv. Este un nume în fotbalul românesc, este o imagine bună, este o bună relaţie a fotbalului românesc cu UEFA. Dar fotbalul românesc are nevoie de un cerc închis."
Marcel Puşcaş s-a aflat şi în urmă cu patru ani pe lista candidaţilor la şefia Federației Române de Fotbal.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Florin Lucuţa