După neprezentarea de la Pitești, Luceafărul este gata să-și reia misiunea în liga a doua. Prima echipă pe care formația orădeană o va întâlni, în noua formulă de conducere, este Chindia Târgoviște.
Pauza forțată luată de jucătorii Luceafărului i-a readus la antrenamente dornici să demonstreze că nu ar fi meritat retragerea din campionat.
"Cu siguranță suntem mai fericiți, mai dornici, sperăm să avem un început, chiar mâine, cât de cât, să nu dezamăgim, să lăsăm o impresie foarte bună", a declarat Claudiu Codoban, jucător al Luceafărului Oradea.
Întăriți de ieri cu jucători precum Andrei Tânc, Georgios Gakos, Vlad Rusu sau Andrei Antohi, "luceferii" sunt optimiști pentru confruntarea de sâmbătă.
"Să începem cu dreptul! După atâtea eșecuri să vină un rezultat pozitiv ar însemna foarte mult pentru noi, pentru băieți, pentru moralul nostru, și sperăm să vină chiar mâine", îşi doreşte Codoban.
Pe banca tehnică a Luceafărului, în disputa găzduită de la ora 11 de stadionul "Iuliu Bodola", vor lua loc Cristian Dulca și Cristian Lupuț.
Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuța
Editor web: Adrian Laboş