La primul meci cu noul preşedinte în funcţie, FC Bihor a început în forţă jocul, dar şutul lui Sorian din minutul 2 şi transversala nimerită de Ţoca în minutul 13 nu au schimbat scorul pe tabel. Au făcut-o însă oaspeţii la prima şi singura acţiune de poartă. Lovitura liberă de la 30 de metri executată de braşoveni a fost respinsă slab de fundaşii Bihorului până la Brujan, care de la 6 metri l-a învins pe Fildan.
Oradea nu a renunţat la ofensivă, însă ocaziile avute nu au vrut parcă să echilibreze balanţa. Astfel Unirea a plecat de la Oradea cu toate cele trei puncte.
„Din fericire, am rezistat până la capăt cu toate că Oradea şi-a creat două, trei situaţii de gol. Mă bucur pentru cele trei puncte şi sunt fericit pentru jucători, pentru că încă nu au luat niciun ban de la începutul acestui miniretur şi vedeţi şi dumneavoastră am făcut opt puncte şi ne-am calificat în play-off", spune Daniel Bona, antrenorul Unirii Târlungeni.
FC Bihor va pune capăt sezonului în deplasare, la Pâncota, acolo unde se va decide practic care dintre cele două echipe vor aborda play-out-ul din statutul ingrat de „lanternă roşie".
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Monica Pop Editor web: Adrian Laboş