Steaua a avut prima ocazie mare a partidei, Chipciu a ratat însă ţinta. În minutul 12, liderul seriei a doua a ligii secunde a deschis scorul prin Păcurar, din centrarea lui Balaure.
La pauză, scorul a fost egal: Ignea l-a faultat în careu pe Stanciu, iar francezul Tade a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 27 şi a reuşit al treilea gol pentru roş-albaştri în toate competiţiile.
În partea a doua, Tahar a trecut pe lângă 2-1, dar Baia Mare a fost şi mai periculoasă, prin şutul lui Ignea, din afara careului.
Meciul a intrat apoi în prelungiri, cu Baia Mare având o evoluție extraordinară. Gazdele nu s-au baricadat în apărare, ba chiar au avut ratarea partidei prin Codin, care a trimis în bară.
La loviturile de departajare, steliștii au fost mai concentrați și s-au impus cu 4-1 după ce Tade, Chipciu, Varela şi Carp au transformat fără emoţii. De cealaltă parte, divizionara secundă a ratat în două rânduri şi a scăpat printre degete a ratat calificarea în sferturile Cupei.