O dată rezolvată această problemă de imagine prin preluarea echipei de un investitor privat, acest stigmat va dispărea, spune Mircea Fodor.
Mircea Fodor, preşedintele FC Bihor: „Orice om de afaceri care ar vrea să investească sau vrea să sponsorizeze o asociaţie sportivă, care asociaţie sportivă este la zero, ar putea veni cu încredere mai mare cu banii lui să-i investească la FC Bihor."
Mai marii clubului din Iosif Vulcan recunosc că, pe lângă tratativele purtate cu Mihai Giurgiu, FC Bihor se află în discuţii şi cu alţi posibili finanţatori, dispuşi la o colaborare cu omul de afaceri clujean.
„M-au rugat să-i lăsăm să se gândească fiecare. E normal, pot să zic că i-am luat cam ca din oală, dar eu încă am speranţa că în Oradea şi în Bihor mai sunt oameni potenţi financiari, cărora să le placă sportul", susţine Fodor.
Omul de afaceri din Cluj aşteaptă în aceste zile un sprijin de la oamenii de afaceri din Bihor pentru preluarea clubului orădean.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Florin Lucuţa