Arădenii au rezistat cu brio preţ de 45 de minute în faţa roş-albaştrilor. Golul victoriei a venit din lovitură de la 11 metri, în minutele de prelungiri ale primei jumătăţi.
„A fost un joc mult influenţat de încărcătura pe care am acumulat-o în ultima săptămână. Într-adevăr, jucătorii au fost obosiţi, dar important este că ne-am făcut un antrenament bun", crede Gheorghe Ghiţ, antrenorul FC Bihor.
Raymond Lukacs a fost cel care a punctat decisiv de la punctul cu var. A fost a doua reuşită pentru atacantul revenit la Oradea în această vară.
Pentru FC Bihor următorul joc test este programat la finele acestei săptămâni în compania fostei prim divizinoare Sport Club Bacău.