FOTBAL. Egal în derby-ul Ligii a IV-a: Crișul Sântandrei - CSC Sânmartin 1-1

Data publicării:
sport liga a patra 250314


Echipa din Sânmartin a deschis scorul prin Arsene, după un sfert de oră de joc, timp în care oaspeţii şi-au mai trecut în cont încă patru mari ocazii de gol. Ratările s-au răzbunat în partea a doua, când gazdele au egalat.

„Puteam să facem 2, 3 la 0 până la pauză dar ăsta-i jocul. Sunt nemulţumit puţin şi de brigada de arbitraj. Eu nu comentez, dar nu mi se pare normal să opreşti o acţiune singur spre poartă, să dai penalty, apoi să revii, o fază la care el spune că n-a fost dar tuşierul merge şi arată", spune Florin Farcaş, antrenorul CSC Sânmartin.

Cu şase minute înainte de finalul partidei, Lobonţ a înscris golul egalizator pentru echipa antrenorului jucător Ciprian Dianu.

„Un egal pentru Paleu dar din punctul meu de vedere ne-am ridicat la nivelul adversarului, un adversar foarte bun care vine din Liga 2, mulţi jucători cu experienţă. O primă repriză dominată de ei şi o a doua dominată de noi. Până la urmă zic că a fost un scor echitabil", crede Ciprian Dianu, antrenorul Crişului Sântandrei.

Rezultatul final: 1-1, păstrează ambele echipe în cursa pentru primul loc, dar le îndepărtează de liderul FC Paleu, care s-a impus la Beiuş cu 4-0.

reporter: Victor Mihalcea
operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri