Sărbători în liniște, fără evenimente neplăcute. Asta își propun polițiștii, jandarmii, pompierii și polițiștii de frontieră din Bihor care vor fi la datorie de Crăciun și Anul Nou. Oamenii legii au prezentat astăzi măsurile luate pentru perioada de sărbători și au venit cu sfaturi pentru evitarea unor incidente sau situații neplăcute.
Col. Sorin Caba, șeful ISU "Crișana": "Să nu blocheze căile de acces sub nicio formă, pentru că este principala problemă cu care ne putem confrunta în situația în care avem de intervenit în astfel de obiective. Un sfat foarte important în această perioadă de sezon rece este cel legat de verificarea instalațiilor de încălzire care, din nefericire, produc în fiecare an zeci de incendii."
Lt.-col. Ioan Bogdan, șeful Jandarmeriei Bihor: "Jandarmeria are deja organizate peste două sute de misiuni. Probabil vor mai fi în plus. Majoritatea traseelor în zona montană sunt închise pe timp de iarnă, sunt deschise doar în jurul stațiunilor și înspre și dinspre pârtiile de schi."
Poliția de Frontieră a suplimentat personalul din vămi pentru a putea deschide toate arterele pe sensurile de intrare și de ieșire din țară. Autoritățile de graniță recomandă folosirea tuturor celor patru puncte de trecere a frontierei din Bihor - Salonta, Borș, Săcuieni și Valea lui Mihai - și consultarea aplicației Traficonline pentru evitarea aglomerației.
"Încă începând din acest weekend, valorile de trafic au început să crească ușor pe sensul de intrare. Prin punctele de trecere aferente județului Bihor au intrat 32 de mii de persoane cu 11 mii de mijloace de transport", a declarat comisarul-șef Bogdan Cristian, adjunct al șefului ITPF Oradea.
La rândul lor, polițiștii organizează până la jumătatea lunii ianuarie acțiuni comune cu colegii din Ungaria pentru prevenirea accidentelor.
"Aș vrea să îi rog pe cei care vor pleca în vacanțe să nu posteze pe rețelele de socializare diverse fotografii care arată că nu mai este nimeni acasă", este recomandarea comisarului-șef Adrian Bucur, adjunct al șefului Poliției Bihor.
Oamenii legii recomandă populației să nu folosească artificii și alte obiecte pirotehnice periculoase.
Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi