Buncărele antiatomice sunt la îndemâna oricui. Singura condiţie e să ai bani pentru unul.
"Cel mai mic începe de la 128.000 de euro+TVA, în cazul unui buncăr de 6 persoane. În ultima perioadă sunt mai multe telefoane, se interesează oameni. Dat fiind faptul că costul unui buncăr nu este tocmai mic, avem cerere, dar este mai mică", spune Dan Barbonţa, directorul executiv al unei firme de construire de buncăre.
Un buncăr este îngropat la 6 metri sub pământ, într-o incintă de beton armat şi oferă tot confortul: internet, televizor, curent electric, alimentare cu apă şi canalizare. Adăpostul are rezerve de câteva mii de litri de apă şi canalizare chimică. Poate fi folosit în cazul conflicte armate ori pe timpul unor dezastre naturale şi asigură supravieţuirea timp de cel mult un an. Cei care nu îşi permit propriul buncăr se pot refugia într-un adăpost civil.
Capacitatea unui astfel de adăpost este de 250-300 de persoane. Asta înseamnă că unui om îi revine mai puţin de un metru pătrat. Nu există aici apă curentă, aşadar şederea pentru o perioadă mai îndelungată este imposibilă. Acest adăpost nu oferă protecţie dacă vorbim de atacuri cu arme chimice sau bombe nucleare.
Puţini ştiu însă că multe blocuri din Oradea au la subsol astfel de adăposturi. Asta, deşi construcţia este marcată printr-un triunghi albastru într-un pătrat portocaliu, aşezate la loc vizibil.
În Oradea există 55 de adăposturi de protecţie civilă. Au fost identificate încă 270 de subsoluri ale unor blocuri sau case care pot fi transformate în adăposturi, în caz de necesitate.
reporter: Andrea Crişan
operatori: Constantin Gheorghiţă, Darius Pop
editor web: Adrian Laboș