Fir întins | Competiție de pescuit urban la Oradea

Data actualizării: Data publicării:
pescuit urban

„Fir întins!" și-au spus, sâmbătă, zeci de pescari care s-au întrecut în cadrul competiției de pescuit sportiv Oradea Streetfishing Trophy. Întrecerea a avut loc pe malul Crișului Repede, unde pasionaţii au sperat să prindă „monştrii" cu care să câștige concursul.

Permis de pescuit, ustensile, momeală artificială, cameră foto și un pix. Toate s-au regăsit în dotarea pescarilor care s-au înscris la etapa de campionat național desfășurată la Oradea.

"Streetfishing este un pescuit urban, foarte actual, un pescuit rapid, scurt", a explicat Adrian Crișu, organizator.

Adică peștii odată prinși, măsurați și fotografiați au fost eliberați în râu. Printre cei care s-au înscris în concurs se numără și Ștefan Ciorhan care a venit tocmai din Carei, ca să-și dovedească experiența și îndemânarea. Pescuitul este mai mult decât o pasiune pentru el.

"E o provocare neapărat. Relaxare, sport, aer liber și natură, faună, tot. Ce e mai frumos."

Deși s-a înarmat cu răbdare, pescarul nu a avut noroc în primele ore de concurs.

"Am avut unele capturi, unele ratări, și colegul la fel, merită. Contează și echipamentul, contează tehnica de abordare și noroc, cam 50- 50%", susţine Ștefan Ciorhan.

George Bușu a venit la Oradea să-și apere locul I, obţinut anul trecut: "Am luat locul întâi, fiind începător și pentru mine e acum o provocare, încerc să-mi apăr titlu. Pescuiesc de foarte mult timp, dar pescuitul chatch and release îl practic de vreo 3-4 ani."

În total, competiția a reunit 26 de pescari din Timișoara, Lugoj, Baia Mare, Arad, Satu Mare și Oradea. Câștigătorii au fost aleşi dintre participanţii cu cele mai mari capturi.

"Este o etapă din cele șase și la oricare din ele, primii cinci se pot califica în finală", explică Adrian Crișu.

Locul și data la care se va desfășura finala campionatului național de streetfishing vor fi stabilite în urma tragerii la sorți.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...