Ioan Isaia are 45 de ani și a pus pentru prima dată mâna pe o vioară cu goarnă în şcoala generală. I-a plăcut atât de mult încât nu trece zi fără să nu "mângâie" corzile viorii cu arcuşul. E chemat la petreceri, unde trebuie să cânte ore în şir.
"Merg la nunți, botezuri, baluri. Sunt petreceri la care cânt non-stop şase-şapte ore", spune Ioan Isaia.
Orice highighiş, așa cum se numesc în popor mânuitorii viorii cu goarnă, este însoţit de un toboșar care acompaniază atent sunetele viorii, fără nicio indicație din partea violonistului.
"Nu avem școală, numai ureche muzicală. Așa am învățat", dezvăluie Cornel Malița, toboșar.
Iar tradiția este încă vie. Mărturie stau adolescenții care învăță de la bătrânii profesori arta viorii cu goarnă. Adela Sime are 17 ani și e printre puținele fete care au curajul de a cânta la un asemenea instrument.
"Am auzit de vioara cu goarnă și am zis că încerc. Nu știam cum e, dar nu pot să spun că e ușor pentru o fată", spune Adela.
Dincolo de măiestria cântărețului e măiestria lutierului. Și nu întâmplător festivalul de la Roşia poartă numele celui mai vestit creator de viori cu goarnă: Dorel Codoban, unul dintre cei doi bihoreni care a făcut parte din Academia Artelor Populare din România.