Este vorba despre prestații de muzică clasică, ușoară și populară, spectacole de teatru, dar și expoziții de artă plastică. Participă aproape o sută de tineri, împreună cu mai mulți profesori ai Universității. Organizatorii intenţionează prin acest festival să descopere talentele ascunse ale studenţilor.
Constantin Bungău, rectorul Universităţii Oradea: "Prima ediţie a Festivalului de Arte Studenţeşti a Universităţii din Oradea cuprinde artişti nu numai de la Facultatea de Arte, ci din toate cele 15 facultăţi."
Theodore Coresi, iniţiatorul festivalului: "Profesorii care sunt în cadrul Facultăţii de Arte vor prezenta un program vocal-instrumental, iar în final avem plăcerea de a prezenta publicului din această seară ansamblul, orchestra simfonică de suflători a Universităţii din Oradea."
Festivalul se va încheia sâmbătă cu un concert care va avea loc pe Corso.