Ferma de bizoni din Salonta, cea mai mare din Europa. Carnea provenită de aici este vândută în toată Europa

Data actualizării: Data publicării:
bizon

Cea mai mare fermă de bizoni cu abator autorizat din Europa se află în Bihor. 800 de animale sunt crescute pe câmpurile din Salonta de un investitor austriac. Acesta exportă carnea în toata lumea, însă are comenzi şi din ţară. Produsul a ajuns și în meniurile restaurantelor locale, unde folosită la un preparat care îţi lasă gura apă: burgerii cu carne de bizon.

Înfiinţată în 2013 de un investitor austriac, ferma de bizoni din Salonta este cea mai mare de acest fel din Europa. Animalele masive, care la maturitate cântăresc chiar şi o tonă, pot fi admirate de pe marginea drumului, în ţarcurile special amenajate. Afacerea merge ca pe roate, spun reprezentanţii fermei.

"Aici se taie, noi livrăm carcase. La export şi nu numai. Deja sunt procesatori care au început să ne cumpere pe piaţa internă", a precizat Janos Csaba Birta, medic veterinar.

La Salonta sunt 800 de exemplare din cei 5.000 de bizoni din toată Europa, susţin reprezentanţii firmei. Întrebat care sunt principalele puncte de atracţie din zonă, primarul orașului menţionează din start neobişnuita fermă.

"Zona exotică, ca să spun aşa, pentru salontani, ferma de bizoni. Dorim să dezvoltăm acolo o fermă care poate să fie vizitat de fiecare cetăţean, o fermă de animale. Tinerii nu mai cunosc nici animalele de lângă casa", spune Tőrők László, primarul oraşului Salonta.

Carnea de bizon se vinde în carcasă, direct din fermă, cu 10 euro kilogramul. Este cotată mai bine decât vita Angus, susţin crescătorii, care îi laudă calităţile.

"Este o delicatesă care trebuie preparată ca atare. Sunt diferite mirodenii care îi scot în evidenţă gustul", a explicat Janos Csaba Birta, medic veterinar.

Carnea de bizon a pătruns şi în restaurantele din Salonta, unde se vinde sub formă de burgeri. Reticenţi la început, clienţii au început să îi aprecieze gustul. O porţie costă 36 de lei.

"Noi avem bucătărie slovacă şi am vrut ceva mai special şi am introdus acest meniu de bizon, carnea de bizon. A fost primit cu reţinere, dar acum, după trei ani, este primit ca ceva Wow, lumea e uimită de specialitatea noastră, burger de bizon", povestește Miroslav Jabloncsik, managerul unui complex hotelier.

"Mirosul este cât se poate de îmbietor. Este pentru prima dată când încerc aşa ceva. Acest burger cu carne de bizon este motiv de mândrie locală pentru salontani, pentru că ingredientul principal este produs în cea mai mare fermă de acest fel din Europa, de aici, din Salonta", a relatat Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24 Oradea.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Ticu Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...