Expoziție de artă tradiţională persană, în Oradea

Data publicării:
arta persana

O frântură din istoria persană poate fi admirată timp de câteva zile în Oradea. Iubitorii de artă ori simplii curioşi au ocazia să vadă, pentru prima dată în România, o colecţie de obiecte tradiţionale persane realizate de artişti iranieni contemporani. Expoziţia este alcătuită din vase de ceramică, obiecte din lemn sau cupru şi din celebrele covoare persane.

Ideea de a face o astfel de expoziţie îi aparţine lui Shahrokh Mirza Hosseini, un iranian stabilit de 20 de ani în Ungaria, medic şi profesor în Budapesta.

"Noi credem cu tărie că în aceste vremuri grele de război, în care auzim doar despre dezbinare şi frică, doar sublimul limbaj al artei mai poate să aducă un mesaj de pace", spune dr. Shahrokh Mirza Hosseini, preşedintele programului Ars Persica.

Vase din ceramică, obiecte din lemn sau cupru şi covoare au fost aduse în faţa publicului orădean.

Cei interesaţi de tradiţia persană au vizionat filme şi au putut gusta din mâncare cu specific iranian, pregătite chiar de familia doctorului Hosseini.

"Mi se pare că e o cultură diferită, nişte obiecte noi care nu prea apar în România. Un stil istoric şi destul de antic", spune un tânăr.

"Au o strălucire deosebită, o putere de fascinaţie deosebită, un lux al detaliului care se perpetuează până în zilele de astăzi", explică criticul de artă Ramona Novicov.

"Este o oportunitate prin care aducem artiştii persano-iranieni, împreună cu artiştii europeni şi cu cei cărora le place arta, celor care le place arta cu o tradiţie de mii de ani. Limba nu este o barieră în acest caz, nu contează în ce limbă vorbeşte fiecare, pentru că arta vorbeşte de la sine", susţine dr. Shahrokh Mirza Hosseini.

Colecţia a ajuns în România la invitaţia Centrului Cultural Posticum din Oradea. Mai multe ţări europeneâ şi-au manifestat deja interesul pentru expoziţie.

"Ne-am gândit că dacă tot cultura persană este cât de cât prezentă în Oradea prin studenţii care sunt aici la Facultatea de medicină, să aducem şi pentru ei, dar în special pentru orădeni aceste obiecte", a explicat István Nemes, directorul de programe al centrului cultural Posticum.

"Un pilon important este domnul Malor, din Teheran. El este persoana noastră de legătură, explorează piaţa şi caută artiştii. El îi alege pe cei mai potriviţi, selectează obiectele de artă şi tot el se ocupă să le trimită din Iran", a precizat Ács Érmes Károly, curatorul colecţiei, Institutul Cultural din Budapesta.

Expoziţia a fost deschisă joi şi a putut fi vizitată până duminică seara. Organizatorii promit că, dacă există interes, vor duce expoziția și în alte orașe din România.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”