"Europeanul"U20 de baschet feminin | România a obţinut a treia victorie
Data publicării:
Naţionala de baschet feminin a României sub 20 de ani şi-a continuat luni searã parcursul perfect la "europeanul" gãzduit de Oradea. Selecţionata tricolorã şi-a trecut în cont a treia victorie consecutivã în grupa A: 63-56 cu Ucraina.
„Sunt foarte bucuros şi vreau să-mi felicit echipa pentru atitudinea care au avut-o. Au crezut în şansa lor şi, chiar dacă la începutul competiţiei nu plecam printre favorite, după primele trei zile avem trei victorii", a declarat Cătălin Tănase, antrenorul naţionalei României.
"Tricolorele" au început ceva mai greu meciul, iar asta i-a permis Ucrainei să conducă după primul sfert cu 18-10. România a trecut la conducere la prima acţiune de atac din sfertul al treilea, iar ultimul act a pornit de la 48-40 pentru elevele lui Cătălin Tănase. Ucraina s-a ţinut tare, dar finalul meciului a fost excelent gestionat de tricolore.
„Noi avem o echipă tânără - cinci dintre fete sunt încă sub 18 ani şi vor juca peste trei săptămâni şi la campionatul U18. Tocmai de aceea sper ca de la meci la meci să jucăm cu mai multă încredere şi să creştem în valoare şi, de ce nu, poate facem chiar o surpriză", îşi doreşte Cătălin Tănase.
Dacă Armanu a fost cea mai eficientă jucătoare, cea mai bună marcatoare a tricolorelor a fost Maria Ferariu, cu 12 puncte. În urma acestei victorii, România conduce grupa, iar miercuri va da piept cu selecţionata Israelului.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Gabor Szilagyi