Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului i-a invitat la Salonta pe toţi primarii UDMR din cele şapte judeţe care aflate în raza sa, dar şi pe senatorii şi deputaţii formaţiunii. Reprezentanţii bisericii reformate au pus în discuţie recenta declaraţie a premierului Victor Ponta referitoare la constituirea unei comisii care va analiza deciziile de retrocedare a bunurilor bisericeşti efectuate până acum.
"Noi aşteptăm să fie clarificat la ce s-a gândit domnul prim-ministru când a afirmat această posibilitate, sună puţin ca o ameninţare. Dacă este vorba de cazuri de ilegalitate, atunci sunt alte organe abilitate ale statului, care să verifice legalitatea unor acte", spune Attila Varga, curatorul principal al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului.
Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului a depus, în ultimii ani, 348 de solicitări pentru retrocedarea anumitor terenuri şi clădiri din şapte judeţe din Transilvania. Comisia de retrocedare a luat decizii în 229 de cazuri, majoritatea în favoarea bisericii.
Cum votează cei care şi-au dobândit cetăţenia maghiară prin procedură simplificată
Un alt subiect discutat a fost modul în care sutele de mii de noi cetăţeni maghiari, care şi-au dobândit acest statut prin procedură simplificată, vor putea să participe la alegeri.
"În ceea ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European, legile sunt foarte-foarte clare. Nici un cetăţean nu poate vota de două ori. Regula este ca cetăţenii trebuie să voteze acolo unde îşi au domiciliul", susţine Denes Seres, deputat UDMR de Sălaj.
Potrivit propriilor date, Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului are în prezent 300 de parohii şi în jur de 200 de mii de enoriaşi.
reporter: Orsolya Nagy
operator: Gabor Szilagyi
editor web: Adrian Laboş