Cursă aeriană directă Oradea–Constanţa. Ruta va fi operaţională din aprilie 2017
Data actualizării: Data publicării:
Din 27 aprilie 2017, aeroportul din Oradea va fi legat de cel din Constanța printr-o cursă săptămânală tur-retur care va fi operată de compania Blue Air. Deschiderea acestei noi rute reprezintă o premieră pentru Bihor. În ultimii 25 de ani singurul zbor direct intern a fost cel al companiei naţionale Tarom, către Bucureşti.
Potrivit autorităților locale, noua conexiune este importantă pentru dezvoltarea turismului, mai ales în sensul transformării Oradei într-o destinaţie de city break. Introducerea de noi zboruri interne face parte din strategia de atragere a turiştilor în zona reşedinţei de judeţ şi a Băilor Felix derulată de autorităţile locale.
"Un astfel de zbor până la urmă conectează două din cele mai importante destinaţii turistice din România: litoralul românesc cu staţiunea Băile Felix şi, mai nou, cu destinaţia turistică Oradea. E important ca turiştii sau cei care vor să viziteze aceste două destinaţii să poată să aibă acces la un mijloc de transport destul de rapid şi, sperăm noi, şi ieftin”, spune Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune.
În perioada următoare, Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune va începe discuții cu agenții de turism și chiar hoteluri pentru a pregăti pachete pentru populația acoperită de Aeroportul Constanța.