Ca să ajungă în Băile Felix, turiştii îşi rup pentru început maşina pe DN76, un drum pe care statul român nu l-a mai reabilitat de zeci de ani. Dacă trec cu bine peste această experienţă, se lovesc de o anomalie: nu pot intra în staţiune pe la intrare, ci pe la ... ieşire.
"- Ziceți să intrăm direct pe aici?
- Da!
- Asta e sistematizarea propusă de Poliția Rutieră.
- Intri pe aici și să ieși pe cele două!", detaliază Ciprian Căprar, șeful biroului investiții din cadrul Primăriei Sânmartin.
Poliţia Rutieră spune că obligă şoferii la un ocol de 3 kilometripentru că drumul de intrare este prea îngust.
"Arterele rutiere din zona Poliției stațiunii Băile Felix nu au dimensiunile corepsunzătoare pentru a se circula în ambele sensuri", spune comisarul-șef Silviu Popa, Poliția Rutieră Bihor.
Doar că acest ocol îi aduce pe turişti pe o centură ocolitoare plină de gropi şi mizerie. Nici de locuri de parcare nu poate fi vorba pe această porţiune.
Altă şansă să ajungă le destinaţie nu au oricum: la sfârşitul anilor '90 CFR a desfiinţat ruta Oradea-Beiuş, din cauza alunecărilor de teren, şi a renunţat şi la cursele de agrement Oradea-Băile Felix. Nici operatorul privat nu mai operează aici de anul trecut.
"Peronul din stația de tren Băile Felix ar fi trebuit să fie plin de turiști. Din păcate, firma privată de transport nu mai operează în zonă pentru că nu mai e rentabil. Turiștii care vor să ajungă la Băile Felix pot să opteze pentru mașina pesonală sau pentru mijloacele de transport în comun", a observat Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.
Nici ca pieton nu ai viaţă uşoară ca să ajungi în staţiune dinspre comuna Sânmartin, cea care administrează staţiunea. Trotuarele lipsesc pe porţiuni întregi, iar turiştii ajung deseori printre maşini.
"- Asta-i România noastră!
- Dar ar fi bun un trotuar?
- Ar fi foarte bun. Vă dați seama ce e aici."
Pista de alergare din pădurea din staţiune nu mai este nici ea de mult o atracţie pentru turiştii din Felix. După ce a devenit periculoasă pentru atleţi din cauza denivelărilor, şi federaţia de atletism a renunţat la cantonamentele organizate aici.
"Între anii '70-2000 s-au antrenat toate campioanele olimpice, cât privește fondul și semifondul, în Băile Felix. Mă refer la Doina Melinte, Maricica Puică, doamna Beclea și Gabi Szabo, care este emblema sportului românesc. Acum 10 ani a fost un proiect, când a fost și Iolanda Balaș și Gabo Szabo, să se facă o pistă de atletism sintetic în spatele pădurii din Băile Felix. Tot s-a amânat și nu s-a mai realizat", susţine Iosif Korodi, inspector în cadrul DJTS Bihor.
Şi în timp ce statul îşi amână sau anulează investiţiile din jurul staţiunii balneare numărul unu din România, sectorul privat face eforturi pentru a ridica nivelul de confort oferit clienţilor.
Conform datelor furnizate de hotelieri, peste 300.000 de turişti români şi străini vin anual în Băile Felix.
Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Gabor Szilagyi