Criză de lemn de foc în Bihor. Mii de arbori zac pe munte

Data actualizării: Data publicării:
criza lemne

Situaţie paradoxală în Bihor. Judeţul se confruntă cu o criză de lemne de foc, în timp ce sute de mii de copaci zac doborâţi în zonele montane. Vorbim de aproape o jumătate de milion de metri cubi de lemn puşi la pământ de furtuna violentă din septembrie. Timp de două luni, specialiştii Direcţiei Silvice au inventariat o parte din arborii rupţi şi abia în această lună au început licitaţiile pentru valorificarea lemnului. Există şi o veste bună: din cauza zonelor greu accesibile, hoţii nu au putut fura lemnele.

Furtuna din luna septembrie a făcut ravagii în pădurile din Bihor. Sute de hectare au fost distruse, iar specialiştii Direcţiei Silvice au avut nevoie de două luni ca să inventarieze cea mai mare parte din pagube.

Adrian Jurcău, directorul Direcţiei Silvice Bihor: "În pădurile de stat avem 242 de mii de metri cubi, conform estimărilor. Din aceştia, în jur de 160-70 de mii au fost deja inventariaţi, făcute acte de punere în valoare."

La acestea se adaugă pagubele din pădurile private.

Ioan Mihaiu, prefect de Bihor: "Sunt peste 400 de mii de metri cubi de doborâturi care vor trebui exploataţi. Trebuie curăţată pădurea de aceste doborâturi."

Curăţare care se va face după licitaţiile care au început în această lună. Motiv de promisiuni din partea autorităţilor.

Adrian Jurcău, directorul Direcţiei Silvice Bihor: "Anul viitor volumul pe care îl vom scoate pe piaţă pentru vânzare directă către populaţie va fi mult mai mare decât în acest an."

Însă până atunci, bihorenii se confruntă cu o criză a lemnelor de foc. Cea mai mare parte din copacii tăiaţi din pădurile de stat este vândută marilor procesatori şi mai puţin de o treime ajunge la instituţii publice: şcoli, primării, ocoale silvice.

Aşa se face că populaţia caută să cumpere din alte surse, la preţuri mult mai mari.

"Mie mi se pare anormal ca un lemn de foc din pădure, preţul lui din pădure este x lei şi când ajunge la vânzare se face 3x lei. O casă rezonabilă o încălzeşti cu două maşini de lemne pe an."

Preţul de exploatare al unui metru cub de lemn din pădurile de stat este cuprins între 90 şi 100 de lei. Primăriile îl vând cu 130 de lei, în timp ce la comercianţii privaţi valoarea ajunge la peste 250 de lei.

Ioan Mihaiu, prefectul de Bihor: "Există primării unde au lemn, îl exploatează, îl aduc în depozite accesibile, însă şi la un cost extrem de rezonabil raportat la costurile de exploatare. Însă populaţia nu vrea să cumpere, pentru că doreşte să cumpere aproape gratis, cum erau obişnuiţi înainte."

Nici hoţii de lemne nu au putut acţiona în voie. Fiindcă pădurile doborâte de furtună se află în zone greu accesibile, furturile au fost puţine, însă au fost în continuare tăieri de păduri ilegale. Aproape 60 de infracţiuni şi peste 220 de contravenţii au fost date în primele zece luni ale anului. Au fost tăiaţi 550 de metri cubi de lemn, în valoare de aproape 180 de mii de lei.

Maria Antal, inspector-şef Garda Forestieră: "Am avut un număr de 28 de acţiuni în zonele afectate de doborâturi. S-au aplicat cinci sancţiuni şi confiscări în jur de opt metri cubi."

De la începutul anului au fost descoperiţi 550 de metri cubi de lemn tăiat ilegal, în valoare de aproape 180.000 de lei.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”