Cozi la plata impozitelor locale, în Oradea

Data publicării:
aglomeratie impozite

A fost aglomeraţie, miercuri, la ghişeele Primăriei Oradea. Sute de orădeni s-au grăbit să-şi achite impozitele, pentru a beneficia de reducerea de 5% pentru plata integrală în avans, valabilă până în 31 martie. Bonificaţia a scăzut la jumătate faţă de anul trecut, în timp ce impozitele au crescut cu 20%. Primăria susţine că încearcă astfel să recupereze din pierderile provocate de politica fiscală a Guvernului.

Deşi bonificaţia a scăzut la jumătate faţă de anul trecut, nu puţini au fost cei care s-au prezentat în Piramida Primăriei pentru a-şi achita dările.

"- Beneficiem încă şi de reducerea de 5%.
- Merită?
- Da, pentru noi merită, pentru noi contează orice bănuţ."

"Lumea gândeşte că plăteşte mai puţin, dar ăla 5% este foarte, foarte puţin pe lângă sumele alea mari ce se plătesc."

Deşi există şi posibilitatea plăţii online, majoritatea orădenilor preferă totuşi varianta clasică de plată.

"Noi am încercat să venim şi cu măsuri alternative, respectiv plata impozitelor la poştă sau online. Chiar avem această campanie prin care îi premiem pe cei care plătesc impozitul online, dar sigur oamenii sunt obişnuiţi să vină la ghişee", a declarat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

La începutul lunii ianuarie, Primăria Oradea a introdus un sistem electronic cu numere de ordine, care îi anunţă pe orădeni când le vine rândul la ghişeu. Cei care nu erau obişnuiţi, au avut nevoie de câteva minute pentru a înţelege că nu trebuie să stea la coadă, ci doar să ia un număr de ordine şi să aştepte afişarea lui pe panourile din piramidă.

"Eu nu am ştiut despre asta, acum observ. Am fost afară, am venit înapoi şi o sută şi ceva de persoane au fost, acum 60. Dar stăm şi ne uităm unul la altul, ce să spunem?"

"Nu am stat mult, cu toate că aveam vreo sută şi ceva în faţa mea, dar foarte repede merge."

"El a fost îmbunătăţit pe parcurs. A fost de probă, să spunem aşa, în prima parte a lunii, după care am venit inclusiv cu un sistem audio care te şi anunţă în momentul când îţi vine rândul la ghişeu şi ghişeul la care poţi să plăteşti", explică Anca Grama.

Primăria Oradea a majorat impozitele pe 2018 cu 20% faţă de anul trecut. Consiliul Local şi-a motivat decizia prin pierderile suferite de bugetul oraşului, în urma reducerii impozitului pe venit, de la 16 la 10%, şi implicit, a cotei defalcate care revine administraţiei.

Din calculele municipalităţii, bugetul Oradei ar fi fost mai mic cu până la 9 milioane de euro din cauza acestei decizii.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...