"Am păţit că m-am dus la farmacist a zis că nu are medicamentul respectiv şi că-mi dă un alt medicament, cu aceeaşi compoziţie, dar e mai scump", spune un pacient.
"Aţi văzut situaţii în care deşi pacienţii sunt beneficiari de medicamente compensate 100%, se duc la farmacie şi de multe ori farmacia le spune, da, dar nu-l avem pe acesta, avem un alt medicament similar ca şi substanţă activă, dar la un alt preţ şi diferenta trebuie să o suportaţi dumneavoastră", a confirmat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.
Acesta este motivul pentru care în zilele următoare va începe un control în farmaciile care au contract cu casele de asigurări de sănătate. Reprezentanţii CAS Bihor şi ai Direcţiei de Sănătate Publică vor verifica "să fie eliberate de farmacii acele medicamente care au preţul de cost mai mic sau egal cu preţul de referinţă pe care îl are Casa de Asigurări de Sănătate".
"În mod special se vor axa pe aprovizionarea cu medicamente corespunzătoare DCI-urilor din lista de medicamente", susţine Ionuţ Gheorghe, directorul CAS Bihor.
Potrivit contractului cu CAS, farmaciştii sunt obligaţi să le ofere pacienţilor posibilitatea de a opta între medicamente la preţul de referinţă al Casei şi produse mai scumpe.
"Medicamentele mai ieftine au adaos comercial mai mare. Deci nu avem interes ca neapărat să dăm medicamentul cel mai scump. De exemplu, un medicament care costă peste trei sute de lei, preţ cu ridicata, adaosul farmaciei este doar 35 de lei", a detaliat Eugenia Hamza, vicepreşedinta Colegiului Farmaciştilor din Bihor.
În judeţ vor fi luate la control peste 240 de farmacii. În cazul în care se descoperă nereguli vor fi aplicate sancţiuni administrative.
Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş