CJ Bihor respinge acuzațiile senatorului Vlad Alexandrescu despre acte de violență la Liceul „George Barițiu” din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
liceul George Baritiu
sursă: licspec1oradea.ro

Consiliul Județean Bihor a anunțat, printr-un comunicat emis în jurul amiezii, că Liceul Tehnologic George Barițiu din Oradea nu este păzit de Jandarmeria Bihor, ci de o firmă privată de pază și protecție. Angajații acesteia nu au în dotare aparate cu electroșocuri și au acces în școală decât în prezența unui pedagog sau a profesorului de serviciu, au transmis reprezentanții CJ Bihor. Administrația județeană a respins astfel acuzele prezentate de senatorul USR Vlad Alexandrescu.

Potrivit comunicatului Consiliului Județean Bihor, „Liceul Tehnologic Special nr. 1 Oradea nu are niciun contract/parteneriat încheiat cu Jandarmeria Bihor, astfel încât reprezentanții acestei instituții nu au fost parte a niciunui fel de activitate, incident sau acte de violență în incinta respectivei unități de învățământ”.

Reprezentanții CJ au precizat, în schimb, că a fost încheiat un contract de prestări servicii cu societatea Pază și Protecție Bihor. Aceasta „execută servicii de intervenție și patrulare, iar în cazuri deosebite, la solicitarea beneficiarului poate interveni la aplanarea oricărui tip de conflict”.

„Menționăm că, fiind o societate de pază, conform legislației în vigoare, în componența echipamentului aflat în dotarea celor ce efectuează serviciul, nu se regăsesc electroșocuri. De asemenea, facem precizarea că, în incinta unității de învățământ – hol, curte, internat -, accesul reprezentanților firmei de specialitate se face în prezența unui pedagog sau a profesorului de serviciu”, se arată în comunicatul administrației județene.

Consiliul Județean Bihor a făcut aceste precizări în calitate de coordonator al rețelei școlare cu regim special și a respins „acuzațiile înșirate de parlamentarul Vlad Alexandrescu pe marginea eventualelor acțiuni de violență din Liceul Tehnologic Special nr. 1 Oradea”.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...