Centrul de oncologie din Oradea, o nouă şansă la viaţă

Data publicării:
oncologie-36582

dr. Simona Mihuţiu - directorul centrulul oncologic din Oradea

"Condiţii absolut extraordinare pe partea de spitalizare de zi, pe dotare pe radioterapie cu aparatura de ultima generaţie la nivel european."

dr. Ovidiu Pop - directorul Spitalului Municipal din Oradea

"Radioterapie, ambulator şi spital de zi se situează la parter. Etajele 1,2 sunt destinate internarilor sectie de 70 de paturi."

Pe scurt, asta oferă din 2 decembrie 2012 centrul oncologic din Oradea. Pentru a ajunge aici a fost nevoie de mai bine de doi ani de muncă. Povestea noii instituții medicale începe în vara lui 2010, cand consilierii locali au aprobat realizarea unui centru de tratare a cancerului in oras. Anul trecut au fost ncepute lucrrile, iar la inceputul acestui an proiectului initial ce prevedea două etaje i-au mai fost adaugate incă doua. Astfel, valoarea totală a proiectului a urcat la 29 de milioane de lei.

Din cele 6,5 milioane de euro 80% le-a oferit ministerul, 20 % consiliul municipal iar alte 200 de mii de euro au venit de la donatori privaţi.

Centrul a fost dotat cu un modern accelerator liniar de particule, in valoare de peste un milion si jumatate de euro.

dr. Edina Morvay - directorul centrului de radiologie a centrului Oncologic

"Radioterapia pentru noul centru oncologic insemnă că ne putem alinia la Europa. Având un accelerator liniar care este ultimul model , cel mai performant ce poate exista intr-un judeţ."

dr.Simona Mihuţiu - directorul centrulul Oncologic

"Include chimioterapia, radioterapia oncologică, paleaţie şi toţi medicii care concura in tratamentul multimodal al cancerului."

dr. Raed Arafat - ministrul Sănătăţii

"Acesta va scădea presiunea pe centrul oncologic de la Cluj, mai ales pe radioterapie si va prelua si bolnavii din alte două judeţe."

In fiecare an, in Bihor sunt diagnosticati doua mii de noi bolnavi de cancer. Prin cei aproape 20 de mii de suferinzi de aceasta boala, judetul se afla pe locul trei intr-un clasament national al celor afectati de cancer.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...