Casa OZN dintre dealurile Bihorului

Data publicării:
casa de afara

47 de grade şi 8 minute latitudine nordică şi 22 de grade şi 32 de minute longitudine estică, la o altitudine de 582 de metri. Sunt coordonatele exacte unde poate fi găsit OZN-ul dintre dealurile Şinteului.

Povestea lui a început acum câţiva ani. Pe când se afla în Spania, Mihai Vasile a văzut o locuinţă asemănătoare şi a hotărât să-şi construiască una identică în Bihor. De la idee la construirea efectivă a casei a fost drum lung. Cel mai greu a fost să pună la punct proiectul casei.

"Începutul a fost teribil, a fost... O iarnă întreagă nu am avut timp nici să bag în cazan pe foc, aveam treabă, eram ocupat", îşi aminteşte Mihai Vasile, proprietarul casei.

Bărbatul a calculat, a desenat şi a făcut machetă după machetă. Voia ca totul să iasă perfect, ca apoi să se apuce de lucru.

„Toată lumea are impresia că sunt nişte segmenţi puşi unul lângă altul. Nu. Sunt secţiuni diferite, unghiuri diferite, deci e atât de greu..."

Câteva luni mai târziu, în vară, Mihai Vasile a început construirea efectivă a casei. Ajutat de familie şi de câţiva prieteni, a ridicat în câteva zile structura din lemn a locuinţei. A izolat-o şi, încet, încet, i-a dat forma de jumătate de sferă, care i-a impresionat pe localnici.

„Primul lucru care deosebeşte această casă de altele este forma sa de calotă, o formă total diferită faţă de modul în care îşi construiesc localnicii acoperişurile caselor, în două sau în patru ape", a observat Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

„Am zis că e o idee nebunească. Apoi am văzut planul, după aceea am început încet-încet să îmi dau seama că e un lucru fiabil", susţine un localnic.

Nu doar forma scoate în evidenţă "OZN-ul" dintre dealuri, ci şi costurile de realizare: proprietarul a cheltuit doar 10 mii de euro. Capabilă să reziste la vânturi puternice ori chiar la cutremure, structura are şi un avantaj energetic, aşa că poate fi întreţinută cu bani puţini.

"Izolaţia e de numai 10 centimetri şi vă promit că dacă mai stăm jumătate de oră facem 25 de grade aici, numai cu soba", promite proprietarul.

Arhitecţii spun că acest tip de locuinţe, denumite case-dom, sunt dificil de realizat.

„Este nevoie de materiale adaptate, de o mână de lucru specializată şi prezintă un risc în greşelile de construcţie, în sensul în care pot fi foarte greu corectate", atrage atenţia arhitectul Cristian Puşcaş.

Mihai Vasile mai are de făcut doar câteva mici lucrări interioare şi spune că-şi va petrece sărbătorile din acest an în noua lui casă.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...