Prima captură a fost făcută în apropierea graniţei, lângă localitatea Câmpulung la Tisa. Agenţii de poliţie de frontieră au văzut o căruţă care se îndrepta dinspre fâşie spre interiorul ţării.
O echipă operativă a oprit atelajul, în care a descoperit mai multe colete cu ţigări. Alte pachete erau aruncate lângă drum. Căruţaşul, un bărbat de 34 de ani, din Maramureş, transporta 20 de colete în care se aflau aproape 16 mii de pachete de ţigări de provenienţă ucrainiană, în valoare de 140 de mii de lei.
Câteva ore mai târziu, în Săpânţa, poliţiştii de frontieră au oprit un autoturism înmatriculat în Sibiu, condus de către un cetăţean ucrainean.
La control, agenţii au descoperit 21 de colete învelite în folie de culoare neagră care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană fără documente legale. După inventarierea lor, s-a constatat că acestea conţin 13.650 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 120.000 de lei.
Pe lângă confiscarea mărfii, poliţiştii de frontieră au indisponibilizat autoturismul condus de ucrainian, până la finalizarea cercetărilor.