"- Am auzit cã și Fierul candideazã.
- Nu știu dacã candideazã."
Aşa se discută pe uliţele oraşului maramureşean Borşa, cu trei săptămâni înainte de alegerea noului primar.
Când vorbesc despre preferatul lor la urne, alegătorii folosesc porecle, ca să fie siguri că sunt înţeleşi.
"- Ii cunosc pe toti.
- Ce porecle au?
- Fieru, Călbază, Tăşcan, sunt mai multe."
"Dacă-i văd poza ştiu cine-i, dar alţi oameni îi deosebesc după porecle, că la noi Şteţco şi Timiş... De exemplu mie dacă nu-mi spui Gagea..."
Pe patru dintre candidații la primãrie îi cheamã Timiș, doi sunt Ștețco, însã nimeni nu îi cunoaște dupã numele de familie.
"Ăsta care îi acuma îi de-a lui Teteliță, de-a lui Durja, altu de-a lui Tășcan..."
"- Care vi-i porecla?
- Tăşcan, Vreau să fie atenţi alegătorii, să nu se facă confuzie", spune Remus Timiş, candidat la funcţia de primar în Borşa.
"Suntem 4 candidaţi cu numele Timiş, cred că în campanie o se ne recunoască după poză, iar la secţia de votare o să se facă confuzie", este de părere Adrian Timiş, candidat la funcţia de primar în Borşa.
Unul dintre candidați este un fost parlamentar, care a încercat chiar sã legifereze folosirea poreclelor pe buletinele de vot.
"Am incercat prin metode ortodoxe sa-i conving pe cei 140 de senatori, dar din nefericire nu am reușit. Le-am explicat acest lucru, că poreclele sunt dominante în orașul nostru", susține Mircea Mihordea.
Fotoliul de primar din Borșa este vacant, dupã ce fostul edil, și-a dat demisia. Toader Mihali, cunoscut în localitate sub apelativul Tony, și-a anunțat decizia pe Facebook, în urmã cu trei luni, când a ieșit de tot și din viața politicã.
reporter: Bogdan Băcilă
operator: Kristian Kosa