Câinii firmelor din Oradea, înregistraţi gratuit

Data publicării:
caini 200514

După ce 11 mii de animale, care aparțin persoanelor fizice, au fost înregistrate gratuit, a venit rândul firmelor din Oradea să beneficieze de oferta autorităţilor. O echipă formată dintr-un medic veterinar, un asistent, un polițist și un reprezentant al primăriei au bătut, timp de două zile, la porțile societăţilor din oraș. Câinii deţinuţi de acestea au fost microcipaţi, vaccinaţi şi deparazitaţi. Datele vor fi înregistrate într-un registru unic naţional, iar reprezentanţii firmelor au primit un carnet de sănatate al patrupedului.

"Această acțiune de microcipare este gratuită și obligatorie, și totodată limitată în timp, până în 11 iulie. Cetățenii care nu-și vor microcipa câinii vor plăti", susține Mircea Stejeran, șef de serviciu în cadrul Primăriei Oradea.

"Vor putea fi sancționați cu amendă între 300-500 de lei persoane fizice și 500 și 1000 de lei, persoane juridice", spune agentul Nicolae Floare, de la Poliția Locală Oradea.

O dată cu microciparea câinilor, deţinătorii animalelor au aflat care le sunt obligaţiile.

"Stăpânul nu mai poate să-l lase în stradă nesupravegheat, să-l abadoneze pur și simplu, pentru că poate fi depistat după numărul microcipului și atunci răspunde legal față de acest câine", atrage atenția medicul veterinar Aurel Petrehele.

Primăria Oradea mai are disponibile trei mii de microcipuri. Localnicii care nu şi-au înregistrat câinele își pot aduce animalul, vineri și sâmbătă, la unul dintre cele două corturi amplasate în cartierul Rogerius și lângă Grădina Zoologică.

reporter: Nicoleta Farcaș
operator: Ciprian Platona
editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...