BOX. Ultimele pregătiri pentru meciul de la Sînmartin pentru centura europeană
Data publicării:
Exact o lună a rămas până la gala de box de la Sînmartin, în care pugilistul bihorean Alexandru Jur va încerca să obţină a patra centură din cariera de profesionist, în versiunea WBC.
În aşteptarea aflării adversarului pe care-l va întâlni pe 28 aprilie, Alex se antrenează alături de antrenorul său algerian, Nasser Chahrour, pentru lupta care are ca miză centura Mediterranean, în limitele categoriei 90 de kilograme.
"Alex este bine pregătit în acest moment şi cred că va face un meci bun. Stă bine la toate capitolele şi este un sportiv cu reale calităţi, ce poate deveni un campion”, susţine Nasser Chahrour, antrenorul lui Alexandru Jur.
Câştigător al titlului european EBU în octombrie anul trecut, în Finlanda, Alex Jur este decis să-şi treacă în cont o nouă victorie. Cu atât mai mult cu cât va lupta pentru prima dată în faţa propriilor suporteri.
„Sunt fericit că mi-a venit şi antrenorul, ca să putem să vedem ce mai avem de şlefuit şi să simt bine. Sunt pregătit, mi-am dorit chestia asta şi vreau să îmi îndeplinesc dorinţa să pot să păstrez titlul acesta acasă."
Din cele 16 victorii obţinute până acum la profesionişti, pugilistul bihorean s-a impus în şase prin K.O.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Norbert Hegedus