BIHOR. Zeci de intervenţii ale pompierilor după ploaia de sâmbătă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: ISU Crişana
Foto: ISU Crişana

Nu mai puţin de 34 de intervenţii au avut pompierii bihoreni după ploaia torenţială care a lovit sâmbătă Bihorul. Salvatorii au evacuat apa acumulată în subsolurile unor blocuri sau în curţile unor case din Oradea.

interventie pompieri inundatie
Foto: ISU Crişana

Sâmbătă, începând cu ora 16, echipajele Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea au intervenit pentru evacuarea apei din subsolurile unor imobile de pe 20 de străzi din oraş, dar dintr-un magazin de pe Calea Aradului.

"Misiunile au fost desfăşurate şi pe timpul nopţii şi au continuat pe parcursul zilei de duminică, pe străzile Teiuşanu, Mihail Kogălniceanu, Cloşca, Avram Iancu, Sucevei, Mimozei, Mărăştilor şi Moţilor. În cursul zilei de duminică, până la ora 14, peste 60 de pompieri militari au intervenit cu 4 autospeciale şi opt motopompe transportabile şi remorcabile, pentru evacuarea apei din 19 subsoluri", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU "Crişana", căpitanul Camelia Roşca.

Intervenţii similare au avut sâmbătă şi pompierii din cadrul Gărzii 1 Mai şi de la Staţia din Ştei. Primii au intervenit pentru scoaterea apei din subsolul unei locuinţe din Sînmartin, în timp ce şteienii au evacuat apa dintr-o pivniţă de pe strada Miron Pompiliu din oraş.

La rândul său, Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea a acţionat atât sâmbătă, cât şi duminică, pe Aleea Rogerius. În zonă, apa strânsă după ploaie în subsolul unui bloc, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, depăşea un metru şi jumătate.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...