Trei tineri, cu vârste cuprinse între 22 și 27 de ani, au fost arestați de magistrații Judecătoriei Marghita (județul Bihor) sub acuzația de tâlhărie. Bărbații sunt anchetați că l-ar fi atacat pe taximetristul care îi transporta din Oradea spre Galoșpetreu și, după ce s-au răsturnat cu mașina în afara șoselei, au dispărut cu documentele șoferului.
Cei trei au fost reținuți de poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu agenții Secției nr. 11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai și cu cei de la Postul de Poliție Rurală Tarcea, vineri, în jurul orei 21:40, la doar o oră după ce au comis fapta.
Originari din comuna Tarcea, judeţul Bihor, cei trei s-ar fi înțeles în prealabil să-l cheme pe un taximetrist de 50 de ani din Oradea să-i ducă spre Galoșpetreu.
"Odată ajunşi pe drumul comunal 4, în apropierea localităţii Galoşpetreu, cei trei sunt bănuiţi că l-ar fi imobilizat pe taximetrist, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare. După producerea evenimentului rutier, cei trei sunt bănuiţi că l-ar fi agresat pe orădeanul de 50 de ani şi l-ar fi deposedat de o borsetă în care se aflau diverse documente fiscale, părăsind locul săvârșirii faptei", au transmis poliţiştii bihoreni, într-un comunicat al IPJ Bihor.
În urma incidentului, maşina a fost avariată. O oră mai târziu, suspecţii au fost prinşi, iar sâmbătă au fost reţinuţi.
În aceeaşi zi, magistraţii Judecătoriei Marghita au emis pe numele fiecăruia un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Editor web: Adrian Laboş