Consilierii locali din Biharia au găsit un vas de toaletă aşezat în mijlocul mesei în jurul căreia îşi ţin şedinţele. Vasul a fost pus acolo de un locuitor al comunei, Ion Tuduce, în semn de protest faţă de lipsa reţelei de canalizare.
„În cei 14 ani de când locuiesc în comuna Biharia, autorităţile locale, primăriţa şi consiliul local nu au binevoit să demareze o lucrare absolut esenţială. Canalizarea în comuna Biharia", spune Ion Tuduce.
După ce au depăşit momentul de şoc, aleşii locali l-au invitat pe protestatar să participe la şedinţă.
„Ce sens are să stau la o şedinţă la care nu rezolvaţi probleme obştii? Vă rezolvaţi problemele personale, dar nu ale obştii", a răspuns el.
Autorităţile locale au găsit, în cele din urmă, un răspuns pentru cetăţeanul supărat și îi cer să mai aibă răbdare încă doi-trei ani. Asta pentru că anul viitor este foarte probabil să înceapă, în sfârşit, lucrările la reţelele de canalizare şi de apă potabilă.
„Avem două proiecte eligibile care se derulează prin Ministerul Dezvoltării. Extinderea reţelei de apă şi canalizare. Care în 2015 va fi început. Va fi supus licitaţiei şi sperăm noi că putem să începem lucrarea în cazul în care nu o să avem contestaţii", a spus Zoltan Szilagyi, viceprimarul comunei Biharia.
Lucrările, în valoare de zece milioane de lei, ar trebui să fie gata în 2017.