Victorie mare în Champions League pentru CSM CSU Oradea, care a revenit în cărțile calificării. Baschetbaliștii bihoreni au câștigat cu Maccabi Rishon cu scorul de 69-64.
Jucătorii antrenați de Cristian Achim au făcut un meci aproape perfect împotriva lui Maccabi Rishon. Învingători la diferență de 13 puncte în partida tur, israelienii au fost surprinși încă din startul duelului. În pauza mare, Oradea a condus cu 39-35, iar în partea secundă a rezistat tentativei de revenire a oaspeților.
Maccabi a trecut la conducere în sfertul 4 și chiar a ajuns la 7 puncte avans, însă gazdele au făcut un final de meci excelent. Defensiva nu a încasat niciun punct în ultimele 3 minute, iar CSM CSU s-a impus cu 69-64. Cu 18 puncte, Zeno a fost cel mai bun om al orădenilor, care au bifat a patra victorie în 9 meciuri din grupa B.
Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea: "Cine s-ar fi gândit, oameni buni, că în momentul acesta suntem peste Maccabi Rishon, peste campioana Israelului? Nu ştiu dacă dumneavoastră realizaţi. Este ceva ieşit din comun, este fabulos! Nu am avut în viaţa mea ca antrenor cinci înfrângeri consecutive, de când sunt eu. Ce e drept, nu am jucat niciodată într-un astfel de ritm."
Titus Nicoară, jucătorul CSM CSU Oradea: "În alţi ani câştigam meciuri consecutive pe final de meci, acum am pierdut câteva, dar cred că important este că jucăm bine, că avem aruncări deschise. Chiar dacă uneori nu intră, cred că e important că jucăm cât de cât bine."
După victoria din Champions League, Oradea va reveni la duelurile Ligii Naționale - o înfruntă în deplasare pe BCMU Pitești, duminică, de la ora 20:00.
Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiță
preluare digisport.ro