BASCHET. CSM CSU Oradea a revenit în top cinci, după victoria cu Timba
Data actualizării: Data publicării:
După tradiţionala ploaie de păpuşi, CSM CSU Oradea şi-a făcut cadou de Crăciun o nouă victorie în Liga Naţională de baschet masculin, 100-76. Succesul obţinut, sâmbătă, în faţa Timbei Timişoara a readus formaţia antrenată de Cristian Achim în topul primelor cinci echipe din campionat.
„Nu prea sunt multe de spus: un joc controlat de noi de la început până la sfârşit", a declarat Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea.
CSM CSU a făcut spectacol pe parchet, unde preţ de trei sferturi a fost de neoprit. Cele 29 de puncte luate avans până la pauză i-au permis tehnicianului orădean să ruleze întreg lotul avut la dispoziţie. Cu excepţia lui Sergiu Pop, toţi jucătorii CSM-ului au reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. Cel mai prolific a fost Gajovic, cu 15 puncte, urmat de Mandache, cu 14, şi de Pasalic şi Zeno, ambii cu câte 13.
Autor a patru puncte, Darius Meluţ a bifat a doua partidă în care a înscris în Liga Naţională.
„Mă bucur foarte tare pentru Darius Meluţ, pentru că efectiv a jucat aproape fără greşeală", a remarcat Cristian Achim.
Joi, de la ora 18, CSM CSU Oradea va primi vizita formaţiei Steaua Bucureşti.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Norbert Hegedus