BASCHET. Campionii de la CSM CSU Oradea vor revanşa în faţa Timişoarei

Data actualizării: Data publicării:
sport baschet CSM CSU Oradea BCM U Pitesti 020319
foto: Roby Boros/ CSM Oradea

Pe val după parcursul fără greşeală în returul grupei roşii, CSM CSU Oradea vrea să continue şirul succeselor la Timişoara. Pentru campioana în exerciţiu, partida din Banat, cu SCM, este prima dintr-o serie de trei deplasări consecutive pe parcursul unei singure săptămâni.

„După părerea mea, este un meci crucial în ceea ce priveşte clasarea echipei noastre”, consideră Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea.

O victorie în fieful Timişoarei ar consolida poziţia a treia ocupată de CSM CSU Oradea. Mai mult, o eventuală înfrângere a Clujului la Craiova le-ar permite orădenilor să îşi facă socoteli chiar pentru poziţia secundă a grupei.

„Îmi doresc foarte să câştigăm, îmi doresc să ne luăm revanşa după meciul pierdut acasă. Sper din tot sufletul să o facem. Repet, este un meci foarte, foarte important", spune Cristian Achim.

Confruntarea dintre SCM Timişoara şi CSM CSU Oradea este programată duminică, de la ora 17:45, în direct pe Digisport 4.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Ticu Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri