Băile Felix, a doua staţiune în topul creşterii la nivel naţional

Data actualizării: Data publicării:
Baile Felix

Delta Dunării, Mamaia şi Băile Felix au fost zonele cele mai căutate de turişti în sezonul 2016. Toate au avut un grad de ocupare de aproape 100% pentru mai multe săptămâni, au transmis reprezentanţii Asociației Naționale a Agențiilor de Turism. Per total, vânzările pentru destinaţii româneşti prin agenţiile de turism au fost mai mari, în medie, cu 15% faţă de vara trecută.

"Mulţi dintre români şi-au petrecut vacanţele în staţiunile balneare. În top au fost Băile Felix, alături de Băile Herculane, Călimăneşti şi Sovata", spune Bogdan Băcilă, reporter Digi24 Oradea.

Anul acesta, numărul turiştilor din Băile Felix a crescut cu 18% faţă de 2015. Este o tendinţă care se menţine de ani buni în staţiunea bihoreană. Investiţiile în staţiune, dar şi campaniile de promovare conving tot mai mulţi români să îşi petreacă vacanţele în ţară.

"Întinerirea staţiunii a adus o generaţie nouă de iubitori de wellness şi spa şi relaxare, care a găsit la Băile Felix locul ideal în care să profite de preţurile atractive şi ofertele speciale de pe tot parcursul anului", explică Diana Antonescu, reprezentant marketing.

Turiştii vin în Felix pentru apa termală, de care se pot bucura acum în ştranduri noi sau renovate. Sunt tot mai atrași de programele de relaxare, prevenție sau tratament diversificate oferite de hotelieri. Pachetul mediu a fost vara aceasta de 821 de lei/persoană.

Un alt aspect important pentru turişti este mâncarea.

"La micul dejun un bufet foarte variat, la fel şi cina. Prânzul se poate servi şi în sistem a la carte, la fel cina. în completare vine wellnessul, spa", spune Daniel Puşcuţ, manager restaurant.

Însă creşterea cea mai mare a vânzărilor s-a înregistrat pentru Delta Dunării.

"Revelaţia sezonului a fost Delta Dunării. Numărul turiştilor care s-au bucurat de frumuseţea acestui loc a fost cu 20 la sută mai mare faţă de 2015", a transmis Yvette Mîrza, reporter Digi24 Constanţa.

Şi litoralul românesc este în creştere faţă de anul trecut, cu vânzări mai mari cu 12%. Mamaia, Venus, care are cele mai multe hoteluri renovate în ultimii doi ani, upiter şi Eforie Nord au fost cele mai căutate staţiuni la malul mării în 2016.

Reporteri: Bogdan Băcilă, Yvette Mîrza
Operatori: Florin Lucuţa, Cătălin Vârban

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...