Baia Mare, oraşul pictorilor. Edilii vor să valorifice simbolurile culturale ale oraşului

Data publicării:
baia mare pictori

În secolele al XIX-lea şi al XX-lea, în Europa au existat 40 de colonii artistice. Una dintre ele a fost întemeiată în 1896 în Baia Mare, odată cu deschiderea "Şcolii particulare de pictură" condusă de Simion Hollosy. A devenit, în timp, una dintre cele mai reputate colonii europene şi printre puţinele în care viaţa artistică s-a desfăşurat neîntrerupt timp de mai bine de un secol. În ultimii ani, clădirea care se află acum în reabilitare, a găzduit sute de expoziţii, colecţii de artă şi ateliere de creaţie.

"Este monument istoric de categoria A, prin evenimentele care au avut loc acolo. Veneau artişti la Baia Mare să picteze, undeva ca şi un echivalent al şcolii de la Barbizon sau şcoala de la Balcic, este un fenomen rar întâlnit, practic unic în România", susţine Laura Ghinea, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Baia Mare.

Zecile de lucrări realizate de artiştii care au poposit în Baia Mare se regăsesc în Muzeul de Artă din oraş. Clădirea, considerată monument de arhitectură, găzduieşte mai multe piese valoroase ce reprezintă arta europeană din secolul al XVIII-lea până în cel trecut, precum şi cea românească modernă.

"- Aveţi şi un Grigorescu aici, Nimfa lui Grigorescu.
- Ea se află de mai bine de un an la Baia Mare, spre bucuria publicului care poate să o vadă aici", spune pictorul Ioan Anghel Negrean, muzeograf la Muzeul de Artă din Baia Mare.

În Baia Mare, inclusiv lăcaşurile de cult se alătură demersului iniţiat pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană, prin găzduirea unor expoziţii de artă.

"Dorim să le găzduim şi să le facem cunoscute publicului, dat fiind faptul că avem foarte mulţi turişti care vizitează acest oraş şi vizitează şi bisericile, este vorba atât de picturile cele vechi, anii 1800, cât şi despre picturile noi", a precizat Ioan Roman, protopopul romano-catolic de Baia Mare.

"Bijuteria medievală" care îi atrage pe turişti este Turnul lui Ştefan, care datează din 1347. Printr-un proiect european, Piaţa Cetăţii, unde se află acest turn, a fost modernizată şi pusă în valoare într-un mod inedit.

"Turnul lui Ştefan este simbolul oraşului Baia Mare, este turnul bisericii Sfântul Ştefan a cărui perimetru l-am delimitat cu negru, cu elastopav negru, este o tehnologie americană introdusă în Europa în ultimii doi ani, e unică în România", spune Sorin Vida, managerul proiectului de reabilitare a Pieţei Cetăţii.

Primăria locală şi-a propus să genereze platforme de susţinere pentru valorile şi simbolurile din zona culturală.

"Credem în industrii creative şi să dorim ca inclusiv prin acest proiect pe care îl depunem, de a deveni capitală culturală europeană, să impulsionăm platforma de dezvoltare a industriilor creative în acest oraş", a declarat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

Municipiul Baia Mare este recunoscut, pe plan intern, şi datorită tradiţionalului festival al "Sărbătorii castanelor".

Reporter: Anca Deac
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...