Bacalaureatul de toamnă | În Bihor, doar 22% dintre candidaţi au promovat examenul

Data publicării:
bac de toamna rezultate

Mai puţin de un sfert din candidaţii bihoreni care au susţinut Bacalaureatul în sesiunea de toamnă au reuşit să obţină note de trecere. Doar doi elevi au obţinut medii mai mari de opt, iar patru candidaţi au fost eliminaţi. Rata mică a promovabilităţii arată că majoritatea candidaţilor au pus cărţile deoparte şi nu au învăţat nimic în vacanţa de vară.

Cristian Oniţa este unul dintre tinerii care şi-au încercat a doua oară norocul. În prima sesiune, cea din vară, a Bacalareatului a fost declarat respins.

"Am reuşit la Bacalaureat de data aceasta, am venit în sesiunea a doua, am luat 7,75 la matematică, sunt mulţumit, cu media luată: 6,70."

Tânărul recunoaşte că în timpul vacanţei a renunţat la relaxare şi distracţie şi a luat meditaţii, ca să fie pregătit pentru Bacalaureat.

"M-am pregătit: am luat şi ore la matematică, era necesar. Sincer, nu am avut vacanţă.”

Nu toţi candidaţii au fost la fel de norocoşi, chiar dacă spun că au învăţat. Cei mai mulţi nici nu s-au dus să îşi vadă rezultatele afişate la centrele de examinare.

Am reuşit să mă pregătesc, dar se pare că nu cât trebuia.”

În Bihor, din cei aproape 1.200 de candidaţi care s-au prezentat la sesiunea din toamnă, peste 930 au fost respinşi.

"S-au încris 1.470 de elevi din care s-au prezentat 1.199, absenţi 271, iar patru au fost eliminaţi din examen. Rata de promovare în judeţul Bihor, înainte de contestaţii, pentru această a doua sesiune de Bacalaureat, este de 22,02%”, a detaliat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor

În prima sesiune a Bacalaureatului, 58,74% dintre candidaţi au obţinut note de trecere. Pe 1 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Reporter: Anca Deac

Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri