Au început Zilele Muzeului Ţării Crişurilor

Data publicării:
zilele muzeului tarii crisurilor
foto: Facebook Muzeul Ţării Crişurilor

Lansãrile unor cărți şi două expoziţii de fotografie au marcat debutul celei de-a 21-a ediții a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor. Volumele i-au avut ca autori pe specialiștii instituției muzeale, în timp ce fotografiile expuse au avut ca subiect credința. În cadrul manifestărilor este inclusă și deja tradiționala "Noapte a Muzeelor", care va avea loc pe 20 mai.

zilele muzeului tarii crisurilor
foto: Facebook Muzeul Ţării Crişurilor

Intitulată "Confesiuni religioase", una dintre expoziţiile deschise în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor îi aparține fotografului Remus Țiplea din Negrești-Oaș. Lucrările acestuia au fost expuse, de-a lungul anilor, în Londra, Berlin, Beijing sau New York și au fost publicate în The Guardian sau National Geographic. Fotografiile expuse la Oradea surprind momente din viața celor mai importante comunități bisericești din România.

"Eu o dată la două zile am fost într-o biserică şi să stai să asculţi trei ore de slujbe sau patru ore, la unele confesiuni, totuşi trebuie ambiţie, răbdare, să înţelegi lucrurile", spune Remus Ţiplea.

Cea de-a doua expoziţie, "Oameni şi cruci", adună 40 de lucrări ale băimăreanului Vasile Dorolţi. Imaginile ilustrează transformarea rapidă şi tristă a unei societăţi, pornind de la troiţele de pe marginea drumului.

"Evoluţia şi transfomarea acestor troiţe cuprinde chintesenţa transformării Maramureşului tradiţional,
într-o societate care tinde spre modernizare", explică Vasile Dorolţi.

"Cred că expoziţia aceasta, în cele două ipostaze ale ei, vorbeşte în special despre reînviere şi despre puterea noastră de a crede în ceva de necrezut", apreciază Ramona Novicov, critic de artă.

Tot în prima zi a evenimentului au fost lansate și anuarele muzeului, Crisia și Nymphaea, dar și volume scrise de specialiști ai instituției. În cadrul ediției din acest an este inclusă și Noaptea Muzeelor, programată pentru 20 mai, începând cu ora 19.

"Mizăm pe acel concept pe care l-am lansat acum trei ani: muzeele orădene împreună, indiferent că aparţin statului, cultelor sau sunt particulare, pentru că noi considerăm că dacă ne cunoaştem mai bine şi prin patrimoniu, atunci ştim să ne respectăm şi în continuare", susţine Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.

Zilele Muzeului Ţării Crişurilor includ mai multe programe menite să stârnească interesul bihorenilor faţă de patrimoniul local şi naţional. Acestea se vor derula până duminică, 22 mai.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carnea mai sănătoasă decât cea de vită și porc pe care românii o ignoră, deși se găsește în...
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Ce pensie primești după 15 ani de muncă, stagiul minim obligatoriu în România? Suma, de infarct
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile