Alertă de smog în Ungaria. Calitatea aerului, afectată și în Oradea

Data publicării:
alerta smog

Este alertă de smog în mai multe zone din Ungaria, unde calitatea aerului a scăzut considerabil. Concentraţia particulelor periculoase din aer a atins sau chiar a depăşit limita nivelului considerat normal, iar oamenii sunt sfătuiţi să nu stea mult timp afară. Cel mai ridicat nivel s-a înregistrat într-o localitate aflată lângă graniţa cu Slovacia. În Budapesta, a fost interzisă deja circulaţia anumitor vehicule.

"Centrul naţional de sănătate din Ungaria a emis un cod roşu de smog pentru mai multe oraşe din ţară. Într-un astfel de oraş situat în apropiere de graniţa cu Slovacia ne aflăm şi noi. Aici nivelul calităţii aerului a înregistrat cele mai îngrijorătoare valori, valori care sunt şi de două ori mai mari ca şi în Budapesta", a transmis Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

Alerta cod roşu de smog a fost emisă în oraşul Sajoszentpeter după ce, în zonă, concentraţiile de noxe au depăşit limitele admise. Autorităţile le-au cerut celor 12 mii de locuitori să evite, pe cât posibil, să circule cu maşinile personale. Au fost interzise focurile în aer liber, iar cei care locuiesc la case au fost rugaţi să nu folosească în exces sobele.

Cei mai afectaţi de situaţie sunt copiii, vârstnicii şi bolnavii cronici.

"- Nu mă simt bine, mă sufoc seara şi dimineaţa.
- Cum vă protejaţi?
- Dacă trebuie să ajung undeva ies, dar dacă nu stau acasă", spune o femeie.

"- Îmi pun mască, sunt obligată pentru că am foarte multe probleme de sănătate.
- Când e mai greu respirabil aerul?
- Când ies din casă îmi lăcrimează ochii", spune o altă localnică.

Cod roşu de smog este şi în Budapesta. În interiorul capitalei Ungariei nu mai au acces maşinile care nu sunt încadrate în clasa de poluare Euro5 sau Euro6. Restricția este valabilă între orele 6 și 22, iar amenzile pot ajunge chiar şi la cinci sute de euro.

Probleme cu nivelul ridicat de poluare a aerului sunt şi în Oradea, mai ales în zonele intens circulate.

"În perioada 20-24 ianuarie 2017 s-au înregistrat depăşiri ale pulberilor în suspensie la două dintre staţiile de monitorizare ale APM Bihor. Aceste valori au fost influenţate şi de vremea nefavorabilă, respectiv ceaţă", confirmă Dorina Radoveţ, purtătorul de cuvânt al APM Bihor.

Mai precis, valorile înregistrate în această perioadă au fost chiar şi de trei ori mai mari decât limita admisă prin lege. Parametrii de calitate a aerului, aşa cum sunt monitorizaţi în cele peste 100 de staţii din România, pot fi urmăriţi, în timp real, pe site-ul calitateaer.ro

Oradea: perioada 20-24.01.2017
- valori la pulberi în suspensie - 93-166 µg/m3
- valoarea limită legală - 50 µg/m3
sursa: APM Bihor

Reporter: Anca Deac
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altă faţă a lui Ilie Bolojan! Motivul divorţului de soţie s-a aflat acum, nu îi face cinste deloc...
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Regizorul filmului "Hitch", despre colaborarea cu Will Smith: "A fost o luptă. Nu am mai auzit nimic de la el...
Adevarul
Parodie virală Divertis despre suveraniștii care vor la Cotroceni : „Tanțo, dacă mă votezi, îți pun pe pereți...
Newsweek
Judecătorii CCR iau pensii speciale de 1.000.000€. UE le consideră prea mari și ne-a tăiat fondurile
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Cum au reușit patru hoți să jefuiască un magazin din Tennessee cu ajutorul pitonilor: „Sunt ca o armă”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...