Administratorul special al Electrocentrale suspectează fosta conducere a societăţii că nu a acţionat în favoarea firmei. Stănel Necula susţine că are semnale că protestul angajaţilor a fost influenţat de foştii şefi, care ar încerca să submineze măsurile de redresare impuse de casa de insolvenţă.
„Managementul vechi şi modul în care foloseşte aceste mecanisme, nu neapărat în interesul societăţii... pot să vă spun că am fost depăşit de abilitatea cu care cineva a reuşit să îşi construiască un sistem de tip caracatiţă, care se pare că inclusiv astăzi (joi - n.n.) a dat un semnal de forţă chiar din exterior", a declarat Stănel Necula, administratorul special al Electrocentrale, în direct, la "Vocile Bihorului".
Negocierile de joi dintre sindicalişti şi conducerea actuală a societăţii Electrocentrale au dus la renunţarea pentru moment la ideea tăierii salariilor. Muncitorii au acuzat faptul că administratorul special vrea să le reducă veniturile cu 45%, prin eliminarea unor sporuri. Casa de Insolvenţă a transmis că această măsură sar fi aplicat doar pe perioada în care CET înregistra pierderi.
„Vedem că noua administraţie vine şi umblă la tertipuri legale, ce-i pe codul muncii, ce nu-i pe codul muncii. Dar de ce începi cu salariile oamenilor, dacă marile pierderi sunt în altă parte?", se întreabă jurnalistul orădean Călin Corpaş.
Până acum, noua conducere a companiei de termoficare a renegociat contractele pentru cărbune şi păcură. CET a intrat în insolvenţă şi înregistrează datorii de peste 350 de milioane de lei.