Accident mortal într-o staţie de autobuz din Bihor. Un şofer băut a lovit o maşină care a fost proiectată în călători

Data actualizării: Data publicării:
accident stalp rupt

Incident dramatic în această dimineaţă în oraşul bihorean Nucet. Un şofer aflat sub influenţa alcoolului a scăpat maşina de sub control şi a lovit un alt autoturism pe care l-a proiectat în călătorii aflaţi într-o staţie de autobuz. Un bărbat de 68 de ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 9.25, pe DN 75, în localitatea bihoreană Nucet, în dreptul stației de autobuz din centrul localității. Potrivit Poliţiei, un bărbat de 30 de ani, din comuna Câmpani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Băița - Lunca, a intrat cu viteză prea mare într-o curbă la dreapta şi a pierdut controlul maşinii.

„O mașină care a venit dinspre Băița, cu viteză, a intrat pe contrasens, a rupt un stâlp de telegraf, a intrat într-o mașină parcată în afara carosabilului, a luat trei victime. Nu știu cum s-a întâmplat, nu realizez, nu-mi dau seama cum a fost.
-Dumneavoastră erați chiar acolo?
-Da, îmi conduceam fiica la autobuzul de Cluj", spune un martor.

"A pătruns pe sensul opus de circulație, a lovit un stâlp de telefonie din lemn, care s-a rupt în urma impactului, și a ricoșat într-un autoturism staționat în dreptul stației de autobuz, pe care l-a proiectat peste persoanele care se aflau în stația de autobuz", a relatat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

În urma accidentului, un bărbat de 68 de ani, din Nucet, care se afla în stația de autobuz, a murit, iar o femeie de 80 de ani, din comuna Câmpeni, județul Alba, aflată tot în stație a suferit răni multiple. O a treia persoană din staţie, o femeie de 64 de ani, din localitatea Zimnicea, județul Teleorman, a fost rănită uşor.

accident masina2
accident masina2

„Două victime, femei, au fost aduse în serviciul nostru UPU, prezentând fracturi la nivelul bazinului și membrul inferior drept, iar cealaltă cu un traumatism cranio-facial", a precizat Alexandru Mateoc, medic primar UPU SMURD Bihor.

"În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 30 de ani, din Câmpani, care conducea primul autoturism, prezenta o concentrație alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", a precizat comisarul Alina Dinu.

Traficul în zona autogării din Nucet a fost blocat pe timpul cercetărilor la faţa locului. Accidentul este cercetat în cadrul unui dosar penal deschis de poliţişti.

Reporter: Andrada Reşte / Operator: Florin Lucuţa

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...