Accident mortal în Oradea. O femeie a fost lovită de o mașină, pe bulevardul Magheru
Data actualizării: Data publicării:
O femeie de 79 de ani a murit, vineri seară, după ce a fost lovită de o mașină într-o zonă centrală din Oradea. Primele cercetări ale polițiștilor arată faptul că victima a încercat să treacă strada prin loc nepermis, în zona unei stații de tramvai.
Accidentul s-a produs pe bulevardul Magheru din Oradea, în jurul orei 18:30. Polițiștii rutieri au stabilit că victima a fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa strada.
"Un bărbat în vârstă de 69 ani, în timp ce conducea autoturismul dinspre Strada Republicii spre strada Cele trei Crişuri, pe banda a doua, înainte de intersecţia cu Parcul Traian, a acroşat-o pe victimă care s-a angajat în traversare de la dreapta la stânga direcţiei de mers a autoturismului, prin loc nepermis şi fără să se asigure", a declarat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, citată de ebihoreanul.
Un echipaj SMURD a încercat să o resusciteze pe femeia lovită, dar manevrele nu au avut niciun rezultat. Poliţiştii Biroului Rutier Oradea cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.