La intrarea elevilor în sălile de clasă s-a verificat identitatea acestora, s-au preluat genţile, sacoşele, poşetele, telefoanele mobile şi au fost depozitate în sălile de bagaje.
Până la ora 8.30 toţi candidaţii şi-au ocupat locul în sălile de examen.
Mulţi dintre cei care au susţinut proba la matematică au ieşit cu mai bine de o jumătate de oră înainte de expirarea timpului şi au dezbătut rezultatele la ieşire...
"-Ce-am făcut? Oooo, aici era, auuuuu, minus 2 şi doi...
- Dar de ce, că era ecuaţie de gradul trei!
- Era, dar poţi să dai factor comun, erau două soluţii şi ieşea A+2 pe lângă A-2.
- Aici minus 6 mi-a dat şi mie, vai cât mai chinuit la ăsta, Prima dată am scris minus doi pe trei, am greşit un semn, apoi am tăiat, după aia ups...bine."
Elevii au recunoscut că "nu erau foarte formule pe care trebuia să le ştim, exerciţiile nu au fost neapărat pentru olimpici, cum găsim de multe ori în variante. A fost uşor, a fost accesibil."
"Prea uşor la mate-info, am văzut şi subiectele celor de la ştiinţele naturii şi mi s-au părut puţin mai solicitante."
Şi elevii care au dat proba la istorie au spus că subiectele nu au fost atât de dificile pe cât se aşteptau..
La proba obligatorie a profilului s-au înscris 4630 din care 3329 au susţinut la matematică şi 1301 la istorie. Trei elevi au fost daţi afară din examen, doi prinşi în timp ce se inspirau din fiţuici şi unul prins cu telefonul mobil.
reporter: Andrea Crişan
operator: Robert Rezmuves
editor web: Adrian Laboş