A început ultima etapă de înscrieri la facultate

Data publicării:
intrare la Universitatea din Oradea

Elevii de clasa a XII-a care vor să își continue studiile la Universitatea din Oradea au la dispoziție două săptâmâni pentru a se înscrie. Astăzi a fost prima zi de depunere a dosarelor.

"Am luat Bac-ul în prima sesiune, dar am fost bolnavă și nu am apucat să vin la înscrieri."

"Sunt din Beiuș și am venit astăzi să mă înscriu la Facultatea de Inginerie și la Facultatea de Drept. Sunt mai aproape de casă și sunt locurile fără taxă."

A doua sesiune de înscrieri e decisivă și pentru facultățile care au rămas cu locuri neocupate în iulie. Un exemplu e Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial care oferă nu mai puțin de 67 de locuri fără taxă.

"Având în vedere numărul de mare de locuri fără taxă neocupate încă din sesiunea din iulie am încercat să ne mobilizăm într-un fel sau altul pentru promovarea programelor noastre de studii", explică Cristina Hora, prodecanul Facultății de Inginerie Energetică și Management Industrial.

"Le avem doar libere acolo unde sunt specializări strategice pentru noi, unde nu este atractivitate probabil pentru un anumit domeniu, fiind un domeniu mai greu. În situația în care acestea nu se vor ocupa, le redistribuim la studenți cu taxă", susţine Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea.

Cu majoritatea locurilor ocupate încă din prima sesiune, facultatea de Medicină a primit o suplimentare de la ARACIS.

"Vom organiza admiterea la Medicină generală, în limba română unde avem un loc. La Farmacie vom organiza tot admitere, unde avem două locuri. La Medicină generală în limba engleză avem 71 de locuri", a detaliat Felicia Marc, prodecanul Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea.

În acestă sesiune, universitatea orădeană se bazează în special pe candidații din alte județe. Asta pentru că în Bihor, Bacalureatul de toamnă a avut o rată de promovare foarte mică.

În oferta Universității din Oradea pentru această perioadă de înscrieri intră 3354 de locuri cu taxă și 177 de bugetate.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuța
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri