60 de copii din Oradea s-au înscris într-un program internațional ca să învețe programare 

Data publicării:
programatori 100214
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Dafne este unul din cei peste 60 de copii orădeni care s-au înscris în proiectul Coder Dojo și au început să învețe programare sub îndrumarea unor specialiști în informatică. Organizatorii cursurilor spun că micuții de astăzi au cunoștințe uluitoare în domeniul calculatoarelor.

"Venise un copil, avea 12 ani și am rămas uimiți câte informații a reușit să adune până la 12 ani. Știa tot ce se întâmplă, noi am încercat să-i explicăm chestii, deja le știa", spune Andrei Munteanu, voluntar în cadrul proiectului Coder Dojo.

"Prima dată a fost greu, acum nu mai e așa. Am învățat să programez, am învățat gradele, pixelii", recunoaște Vlad Mutu.

"Încercăm să profităm de faptul că lor le plac jocurile, le place să stea pe internet și încercăm să folosim acest lucru pentru a-i învăța programare", afirmă voluntarii.

Cursurile de programare sunt oferite gratuit de specialiști în IT în cadrul proiectului Coder Dojo, care a pornit în 2011 din Irlanda la inițiativa unui elev de liceu.

reporter: Szomoru Edina
operator: Constantin Gheorghiță

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa