300 de orădeni au mărșăluit împotriva avortului

Data publicării:
mars viata7

Participanții la marșul pentru viață au explicat de ce sunt împotriva avortului.

"Înseamnă omorârea unui copil."

"Suntem împotriva avortului, mai ales noi, ca și viitori medici, avem obligația etică, morală, să apărăm viațași să o protejăm."

"Personal, am văzut foarte multe știri în care au fost copii abandonați la coșul de gunoi. Iar acest lucru este o crimă, din punctul meu de vedere, chiar dacă nu este incriminat în Codul Penal", susține Claudia Timofte, șefa Cancelariei Prefectului Județului Bihor.

"Toate doamnele, domnișoarele să fie sensibilizate și să înțeleagă că fără copii, nu existăm. Viața nu are nici un sens", a îndemnat Arina Moș, directorul Administrației Social-Comunitare Oradea.

Deputatul Florica Cherecheș a prezentat participanților o fetiță care, imediat după naștere, a fost dată spre adopție, deși mama biologică putea să o avorteze.

"Era atunci o potențialitate de a deveni ființă umană, așa cum ne place să folosim astăzi tot felul de termeni mai interesanți? Sau era un om? Vedem că era un om, pentru că, fiind lăsată să se dezvolte până la capăt, a venit pe lume și este absolut superbă, este sănătoasă."

Participanții la acțiunea din Oradea au mărșăluit prin centrul orașului și s-au oprit la biserica din capătul zonei pietonale, unde au spus o rugăciune. Tema din acest an a "Marşului pentru Viaţă" a fost "Iubeşte, respectă - apără viaţa!".

reporter: Orsolya Nagy
operator: Gábor Szilágyi
editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...