Până acum, în Oradea au fost amendaţi 150 de proprietari care şi-au izolat apartamentele fără autorizaţie de la primărie. Administraţia locală permite doar anveloparea întregului bloc, care să fie vopsit apoi într-o singură culoare.
În termen de doi ani de la data de la care au primit amenda, locatarii sunt obligaţi să-şi convingă toţi vecinii, astfel încât să-şi izoleze termic tot blocul. Dacă nu fac acest lucru, vor fi daţi în judecată de primărie.
"Scopul este acela de a avea un oraş cât mai îngrijit din punct de vedere al aspectului. Nu putem permite ca fiecare să îşi zugrăvească sau să îşi anvelopeze apartamentul pe dinafară după bunul plac. Orice anvelopare se face doar pe scară sau pe bloc", susţine Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.
Ana Vlăduţ şi-a izolat apartamentul în 2007 fără să ceară autorizaţie de la primărie. A cheltuit câteva mii de lei pentru aceste lucrări, iar acum se teme că inspectorii îi vor bate la uşă. Spune că nu are cum să-şi convingă toţi vecinii să anvelopeze blocul.
"O să zic să îl dea jos, voi plăti poate şi să mi-l izoleze dânşii înapoi, dar fără un ban de la mine, că nu mai am de unde, sunt singură."
Locatarii din blocurile învecinate au reacţionat imediat când au fost ameninţaţi de primărie cu amenzi .
"Nu-i corect să-i amendeze din moment ce fac pe cont propriu, pe banii lor. Era vorba că îi ajută primăria."
În Oradea, singura posibilitate de a izola termic blocurile sunt fondurile europene. Pe lista administraţiei locale sunt peste 70 de clădiri care aşteaptă să fie anvelopate în acest an.
reporter: Florina Fofiu
operator: Gabor Szilagyi