132 de persoane cu dizabilități din Bihor vor fi instruite gratuit pentru a obţine un loc de muncă

Data publicării:
calificare handicapati

Proiectul a fost câştigat de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Bihor, iar prima serie de cursuri de calificare se apropie de final. Printre cei 25 de concurenţi, care vor aranja marfa pe rafturile magazinelor se numără şi Istvan. Are 41 de ani, dar, din cauza handicapului pe care îl are, nu a reuşit să îşi găsească un loc de muncă. Peste câteva zile va avea o diplomă de calificare în meseria de lucrător comercial, cu care speră să îşi găsească o slujbă.

"Asta este, cum aţi spus, o mare şansă să avem o posibilitate să fim angajaţi undeva şi avem mari speranțe ca acest lucru să iasă bine", spune Istvan.

Pe parcursul pregătirii pentru meserie oamenii primesc o masă pe zi, iar la ridicarea diplomei - 450 de lei, bani de buzunar. Vor fi organizate şase serii de cursuri în şase meserii dorite de persoanele cu dizabilităţi.

Adina Tamaş, manager de proiect: "Procentul de persoane care vor fi angajate ca urmare a acestor cursuri de formare profesionale este de 10%."

Călin Vesa, managerul unei companii din Oradea, spune că "avem angajate persoane cu dizabilităţi. Am avut de exemplu domnişoară cu handicap auditiv care era una dintre cele mai bune din departamentul ei."

Patronii sunt stimulaţi financiar de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă să angajeze oameni cu handicap.

"Această sumă poate ajunge la 500 de lei lunar, conform legislaţiei iniţiale, şi, conform legislaţiei modificate, între 500 şi o mie în funcţie de salariul stabilit la data angajării, pentru fiecare angajat", spune Ilie Linţu, consilier AJOFM Bihor.

Cu cei 480 de mii de euro vor fi instruite 132 de persoane cu dizabilităţi, iar cursurile de calificare durează între trei şi cinci luni, în funcţie de meseria aleasă.

reporter: Florina Fofiu
operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei