50 de cadre didactice au plecat din Iaşi spre Bucureşti, pentru a participa la mitingul care va avea loc în Piaţa Victoriei. Profesorii vor să le amintească guvernanţilor că le-au promis 6% din PIB pentru educaţie, dar şi salarii mai mari pentru dascălii debutanţi. Sindicatul a cerut mărirea salariului cu 50 de procente, dar au primit în schimb doar 3%.
„Procentul este foarte mic având în vedere salariile care sunt în jur de 800-850, cu 3% care este brut, vă imaginaţă că dacă iau în jur de 20-30 de lei în plus,” a spus Violeta Amariei, liderul FSLI Iași.
„Mari speranţe nu sunt pentru că de fiecare dată când am fost ni s-a promis şi am rămas cu promisiunile,” a spus un profesor.
Sindicaliştii cer şi regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor.
În semn de solidaritate cu profesorii, studenții din toată țara intră astăzi în grevă japoneză. La Iași, mii de tineri de la Universitatea „Al. Ioan Cuza", Universitatea de Medicină şi Farmacie şi de la Universitatea Tehnică vor veni la cursuri, cu banderole albe la mână. Studenţii cer majorarea burselor sociale, dar şi a subvenţiei pentru cămine şi cantină.
În cazul în care Ministerul Educației nu va ține cont de solicitările lor, tinerii vor organiza proteste pe 13 noiembrie, în cele mai importante centre universitare din tara. Iar daca problemele nu se vor rezolva nici atunci, sunt dispuți să facă grevă generală pe termen nelimitat.