Voluntari pentru cauze bune. Peste 20 de specialiști au donat timpul lor liber pentru rezolvarea unor proiecte

Data publicării:
voluntari 1

8 ore peste program pentru o cauză bună este acțiunea de voluntariat care are loc în același timp în 11 orașe din lume și anul acesta s-a desfășurat și la Iași. 

Elena Racu, coordonator eveniment: "nu le cerem bani, le cerem un lucru foarte valoros şi anume experienţa lor, pe care au acumulat-o în ani de zile şi atunci este mult mai valoroasă decât alte lucruri pe care ar putea să le ofere. Şi este şi o resursă inepuizabilă."

"Asta e cea mai mare provocarea. Practic, după cele 8 ore să plecăm cu proiecte concrete, cap şi coadă. Am pregătit un program, un framework să zicem aşa, care să ajute în sensul ăsta, avem 5 facilitatori cu experienţă de project management care o să ghideze procesul din seara asta şi ne aşteptăm ca experienţa profesioniştilor să fie pusă pe hârtie, la finalul celor 8 ore să iasă un plan de proiect," a spus Ciprian Păiuș, președintele Fundației Comunitare Iași.

Mai mulți experți în domenii precum comunicare, management, antreprenoriat sau resurse umane au analizat fiecare proiect în parte și au evaluat cum se poate dezvolta un website sau cum poate fi construit un program de management: "Simplul fapt că avem un imbold şi un mediu în care să putem să facem lucrul ăsta e de ajuns. Pentru că ăsta e un start, noi la rândul nostru vom merge în comunităţile noastre, vom împărtăşi ideile şi mi se pare că e nevoie tocmai de genul ăsta de oameni, care să influenţeze alţi oameni şi pe care să-i aducă împreună. Cred că evenimentul ăsta e un start însă cred că depinde şi de noi să-l ducem mai departe."

Tinerii de la 8 ore pentru o cauza bună sunt convinși că pot rezolva probleme complexe într-un timp atât de scurt.

"Noi şi când recrutăm voluntarii tot timpul precizăm că nu trebuie neapărat să lucreze cu copiii, noi ne ocupăm de copii instituţionalizaţi, copii aflaţi sub protecţie socială. Poate uneori efectiv drumul, distanţa, mersul la centru îi incomodează sau pierd din interes," a spus Adrian Stănescu, reprezentant ONG.

Însă cei mai câștigați sunt voluntarii care consideră că cele 8 ore petrecute în cadrul acestui proiect sunt cele mai frumoase ore suplimentare din viața lor: "Timp se găseşte. Important e să vrei şi să îţi doreşti. Pentru că poţi tăia şi poţi să-ţi găseşti un echilibru încât să poţi să satisfaci mai multe chestii care-ţi fac bine în viaţă."

Mai multe despre ineditul eveniment, dar şi alte subiecte interesante puteţi afla din emisiunea Turist Acasă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”